Întâlneşte-l pe Demoman

From Team Fortress Wiki
Jump to: navigation, search
Meet the Demoman
Meet the Demoman Titlecard
Informaţii Video
Lansat: 9 Octombrie 2007
Durată: 1:45

Transcripția Filmului "Întâlnește-l pe Demoman"

Notes

Schiţele iniţiale pentru scenariul al Întâlneşte-l pe Demoman
  • Grenada lui Demoman sare, iar apoi explodează în timpul contactului. Abilitatea grenadelor de a se detona după contact, după primul salt, a fost eliminat mai târziu într-o actualizare pentru PC și 360.
  • Arma nefolosită a lui Demoman, Pachetul cu Dinamită, poate fi văzut pe biroul său, cel mai proeminent la 0:31 din film.
  • Ecranul de sfărșit mai prezintă și avertizarea: "Toate informațiile în legătură cu comportamentul grenadelor lui Demoman au fost obținute de la australieni, crezute a fi de încredere în acel timp. Pot apărea posibilitățile de erori, omisiuni, și reducere a puterii fără avertizări."
  • Valve s-a aliat cu KritzKast începând un concurs cu scopul de a descifra ce a spus Demoman în timpul acelor puține secunde cenzurate. Căștigătorii erau selectați pentru cele mai amuzante, dar fără înjurături, cele mai obscene replici, și replicile cele mai apropiate de scenariul inițial.
  • Ecranul cu titlul are "Copyright LOLOLOL" în colțul din dreapta jos, o glumă ce are loc în toate filmele "Întâlnește-l pe...".
  • Echipa RED poate fi observată venind din zona de reapariție a lui BLU din Gravel Pit și vice versa, chiar dacă BLU este echipa ce atacă.
  • La 0:56, mâna lui Demoman lovește o grenadă de pe birou și devine activă, aceasta însă, nu se detonează.
  • În timpul filmului, Demoman poate fi văzut cu insigne goale pe ambii umeri. Imaginea de sfârșit cu toate cele nouă clase îl prezintă pe Demoman cu insigna originală cu dinamita, care apoi a fost schimbată într-o bombă generică, iar mai târziu a fost schimbată în prezenta imagine Bomba Lipicioasă de pe umăr.
  • Când Demoman înainteză spre Santinelă, un Dispensator e văzut foarte clar. În cadrul următor când Demoman distruge Santinela, Dispensatorul e dispărut.